Din această lună până pe 31 iulie se desfășoară Recensământul General AgricolDin această lună până pe 31 iulie, și în comuna Glina se desfășoară Recensământul General Agricol. Realizarea acestuia este extrem de importantă, pentru că, în funcție de rezultate, România își va putea construi corect programele și politicile agricole și de dezvoltare rurală, în beneficiul agricultorilor și fermierilor. 500 de gospodării din Glina îndeplinesc criteriile pentru a fi incluse în Recensământul General Agricol, adică au culturi pe teren de peste 1.500 de metri pătrați, sunt microferme și ferme de creștere. Datele pentru recensământ vor fi colectate de recenzorii din cadrul Biroului Registru Agricol al Primăriei Comunei Glina, în urma unor interviuri față în față cu şeful exploataţiei agricole – persoană fizică sau reprezentant al unei persoane juridice, după caz. Agricultorii și fermierii sunt obligați să răspundă întrebărilor recenzorilor.