RECENSĂMÂNTUL POPULAȚIEI 2022Recensământul din acest an se va desfăşura în perioada 🗓 februarie – iulie 2022, iar prima etapă pentru colectarea datelor de la cetăţeni va avea loc începând cu data de 14 martie 2022. Etapele recensământului sunt următoarele: • 1 februarie – 13 martie 2022: Preluare date din surse administrative şi popularea bazei de date RPL2021; • 14 martie – 15 mai 2022: Autorecenzare; • 16 mai – 17 iulie 2022: Colectare a datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (înregistrarea datelor în chestionarul electronic, cu ajutorul tabletelor). Recensamantul Populatiei și Locuințelor 2022 este primul recensamant 100 % informatizat și care se va desfășura preponderent online, fiecare persoana având posibilitatea de a se autorecenza, pe site-ul special dedicat https://www.recensamantromania.ro/. Persoanele care se vor autorecenza vor primi o zi libera de la angajator. Informațiile colectate vor fi prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr.679/2016) și anonimizate imediat după intrarea în sistem.